12 ani de sclavie 2013

12 ani de sclavie 2013

12 ani de sclavie este inspirat din povestea adevărată a unui bărbat care luptă pentru supravieţuire şi libertate, într-o perioadă în care culoarea pielii stabileşte valoarea umană. Înainte de izbucnirea Războiului Civil din Statele Unite, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), un negru care pune preţ pe libertate, este răpit şi vândut ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa. În cei 12 ani de sclavie, definitorie pentru destinul său va fi doar întâlnirea cu un aboliţionist canadian, interpretat de Brad Pitt.

Aflat deja pe lista producţiilor cu cel mai mare potenţial la Oscarurile de la anul, 12 ani de sclavie se află sus şi în preferinţele criticilor americani. Mulţi l-au pus pe cea mai înaltă treaptă a topurilor lor anuale, iar site-ul Rottentomatoes i-a acordat ratingul “Certified fresh”, cu 96% dintre cronici pozitive. Ne întrebăm, totuşi, ce primire va avea în România brutala explorare a vieţii lui Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), cetăţean american liber, răpit şi vândut ca sclav în anul 1840.

12 Years a Slave este un film puternic şi nu există şansă să rămâi indiferent în faţa peregrinărilor lui Northup, al cărui destin îl aduce pe plantaţiile unora dintre cei mai sadici proprietari de sclavi ajunşi vreodată într-o operă artistică. Faptul că mulţi dintre actori sunt nume de primă mărime ale Hollywood-ului (Brad Pitt, Michael Fassbender, Benedict Cumberbatch, Paul Giamatti, Paul Dano) strică din efect, dar Steve McQueen (Foame/Hunger, Shame/Ruşine) aglomerează suficient menajeria de monştri pentru ca actorii din spatele lor să nu mai conteze.

Suntem în anul 1840, iar Solomon Northup este un cetăţean respectat şi liber al oraşului Saratoga Springs, din nordul Statelor Unite. Părinte al unei familii fericite, îşi câştigă pâinea cântând la scripcă la serate dansante şi, când soţia şi copiii îi sunt plecaţi din oraş pentru o vreme, acceptă să se alăture pentru două săptămâni unui circ ambulant. Rezultatul? După o seară ce ar fi trebuit să celebreze o colaborare fructuoasă cu ceilalţi artişti ai circului, Northup se trezeşte încătuşat, bătut şi urcat pe o ambarcaţiune cu destinaţia New Orleans, loc unde oamenii de culoare sunt simple obiecte, la bunul plac al stăpânilor lor albi.

12 ani de sclavie nu este un film care să-ţi placă, dar cu siguranţă te va impresiona, chiar dacă Steve McQueen se încăpăţânează să exploreze exhaustiv (şi artistic-respingător) cruzimea animalică a stăpânilor de sclavi. Pentru spectatorul din prezent ce şochează mai mult este placiditatea extremă cu care sclavii îşi acceptă statutul de suboameni. Regizorul foloseşte punctul de vedere din exterior al lui Northup pentru a sublinia abuzurile extraordinare săvârşite în sudul sclavagist. Fără a comenta paleta largă de metode prin care sclavilor li se arăta că sunt la cheremul stăpânilor, spunem doar că există suficiente scene în stare să afecteze personalităţile mai sensibile.

Chiar dacă a fost primit cu o imensă majoritate de cronici pozitive, filmul a fost acuzat că este o producţie realizată de o echipă de culoare pentru a face populaţia americană albă să se simtă vinovată pentru ororile suferite de afroamericani de-a lungul a două secole de sclavie. Pentru români 12 ani de sclavie nu poate apăsa această pedală, iar din acest punct de vedere există un alt film care se poate dovedi mult mai satisfăcător, ca experienţă cinematografică. Django Unchained aminteşte şi de familiile de culoare destrămate şi de tratamentul brutal aplicat sclavilor, dar vine la pachet cu un justiţiar care răspunde cu aceeaşi monedă.

În România se află acum în dezvoltare proiectul Aferim!, în regia lui Radu Jude, care discută despre un aspect puţin promovat în istoria românilor: sclavia ţiganilor, care în secolul 19 erau consideraţi proprietatea boierilor locali şi, dacă fugeau de pe moşia acestora, erau vânaţi de zapciii regiunii.

12-years-a-slave-706892l-imagine